7:07 pm Adevarul socant, Atentie !, Bataia de joc!, CRUNTA SFIDARE A AUTORITATILOR, Control si indoctrinare, Ilfov, Important, Info, Jecmanirea contribuabilului, Marea Manipulare, NESIMTIRE FARA LIMITE, Realitatea adevarata, Reflectati !, Sfidare si ipocrizie, Suntem umiliti si jecmaniti, Ultima Lupta, Utile
Geta Roman
Luni, 22 Septembrie 2008
Fumatul, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă şi ritmul cardiac prea mare sunt principalele cauze ale atacului de cord.
Peste un milion de români suferă de cardiopatie ischemică, boală care are un risc mare să ducă la apariţia infarctului miocardic, iar cel puţin 40 de români ajung în fiecare zi în spitale din această cauză. Fumatul, lipsa de mişcare, dieta bogată în grăsimi, colesterolul ridicat, diabetul şi hipertensiunea sunt principalii factori de risc care duc la apariţia cardiopatiei.
Studii recente, prezentate şi în România zilele trecute, cu ocazia Congresului Societăţii Române de Cardiologie, au arătat însă că, pe lângă aceşti factori de risc, şi numărul de bătăi pe minut influenţează pericolul apariţiei unor evenimente coronariene, cum este infarctul.
Bolile de inimă, principala cauză de mortalitate
La persoanele cu cardiopatie ischemică, din cauza îngustării şi rigidizării vaselor care irigă inima, nu mai este posibilă trecerea unei cantităţi suficiente de sânge şi de oxigen, şi astfel inima are de suferit.
Statisticile din România în ceea ce priveşte numărul bolnavilor care suferă de cardiopatie nu sunt foarte clare. „Cifra de un milion de persoane cu această boală rezultă din statisticile medicilor de familie, însă ea ar putea fi mult mai mare. În plus, oficial sunt circa 13.000 de infarcte pe an, însă cifra reală este undeva la 20.000. Ceea ce este important de reţinut e că această afecţiune este un ucigaş de primă mână, fiind principala cauză de mortalitate în lume“, a ţinut să precizeze preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, Radu Căpâlneanu.
Pentru a elimina sau scădea riscul apariţiei cardiopatiei, măsurile cele mai importante constau în alimentaţia sănătoasă, scăderea în greutate, renunţarea la fumat. „Bărbaţii au un risc mai mare să facă mai repede cardiopatie, iar dacă în familie tatăl a murit de infarct şi mama a avut hipertensiune, şi copilul va avea o probabilitate mare să facă o boală cardiovasculară“, a mai explicat profesorul Radu Căpâlneanu.
60 % dintre bolnavii din România, la risc
Dintre românii care suferă de cardiopatie ischemică, mai bine de 60 la sută au frecvenţa cardiacă (număr de bătăi pe minut) de peste 70. Această cifră a fost stabilită pentru prima dată în urma unui studiu numit „Beautiful“ şi realizat pe 11.000 de bolnavi cu boală coronariană stabilă (dintre care 800 erau din România). Mai exact, o frecvenţă cardiacă mai mare de 70 de bătăi pe minut creşte cu 46 la sută riscul de infarct miocardic la pacienţii cu boală coronariană ischemică şi cu 38 la sută riscul de a avea nevoie de o operaţie.
Bolnavii care suferă de cardiopatie ischemică trebuie să-şi măsoare periodic pulsul pentru a se asigura că au sub 70 de bătăi pe minut, iar dacă frecvenţa cardiacă depăşeşte această valoare, atunci se impune administrarea de medicamente care să corecteze bătăile inimii.
Ultimul tratament de pe piaţă capabil să corecteze ritmul cardiac este ivabradina, produs care este înregistrat şi în ţara noastră. Acesta este compensat cu 50 la sută, tratamentul lunar prin sistemul de asigurări fiind de circa 100 de lei.
Specialiştii spun că, spre deosebire de alte medicamente recomandate în tratarea afecţiunilor cardiovasculare, la ivabradină nu s-au constatat efecte adverse. „Acest medicament acţionează doar asupra unor celule şi reduce frecvenţa cardiacă. În general, medicamentele acţionează peste tot şi dau efecte adverse“, a explicat profesorul Roberto Ferrari, preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/821595/Peste-40-de-romani-sufera-un-infarct-zilnic/
________________________________________________________________________________
* Costisitor. Uniunea Europeană cheltuie peste 7% din banii acordaţi îngrijirii sănătăţii numai pentru tratarea obezităţii
* 80% dintre intelectualii autohtoni sar peste micul dejun, ceea ce denotă un comportament alimentar neadecvat
Nu numai că a ajuns în rîndul celor mai periculoase boli contemporane, dar obezitatea se pare că acaparează şi din ce în ce mai multe fonduri pentru tratarea ei. Deşi nu foarte multă lume ştie exact cînd anume începe această boală, o persoană se poate considera obeză în momentul în care a acumulat un exces de kilograme de 20% sau mai mult faţă de greutatea presupusă a fi normală. Obezitatea este provocată în primul rînd de excesul alimentar sau de anumite dereglări metabolice, Astfel, în majoritatea cazurilor, un exces de 50 de calorii zilnic înseamnă acumularea a 25 de kilograme în plus în decursul a zece ani. Statisticile spun că jumătate dintre români sînt supraponderali şi pot deveni obezi dacă nu urmează un tratament supravegheat de medici şi nu adoptă o alimentaţie sănătoasă.
Şi deştepţii greşesc
Prof. dr. Nicolae Hîncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, citat de NewsIn susţine că un sfert dintre români sînt obezi. Potrivit specialiştilor, persoanele obeze sînt supuse unor riscuri majore pentru sănătate, cum ar fi diabetul zaharat, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială şi creşterea colesterolului în sînge. Obezitatea este cauzată, în mare parte, de comportamentul alimentar necorespunzător. Studiile arată că peste 80% dintre intelectualii români sar peste micul dejun, ceea ce duce la apariţia unei senzaţii accentuate de foame către seară. Un adevărat pericol este reprezentat de grăsimile ascunse în alimente precum brînzeturi, mezeluri, îngheţată, dulciuri, produse de patiserie şi calorii lichide reprezentate de băuturile carbogazoase. „Tehnologia tot mai avansată măreşte gradul de sedentarism, iar, dacă adăugăm şi obiceiurile alimentare necorespunzătoare, efectele sînt dezastruoase. Trebuie să ne pregătim şi pentru a coabita cu stresul şi să adoptăm un stil de viaţă antirisc. Coabitarea cu stresul, combinată cu activitatea fizică zilnică, are succes în tratarea obezităţii”, explică prof. dr. Hîncu, citat de NewsIn.
Curele minune nu funcţionează
Scăderea în greutate se poate obţine prin dietă cu mai puţine calorii, mai multă mişcare şi medicaţie specifică antiobezitate. Medicaţia antiobezitate împiedică absorbţia grăsimii la nivelul intestinului şi dă pacientului senzaţia că se satură mai repede. Specialiştii susţin că, din punct de vedere medical, nu este posibilă o reducere drastică a greutăţii. Cea mai dificilă este menţinere a greutăţii, după scăderea cu cîteva kilograme. „Obezitatea e o boală cronică, care durează toată viaţa. Managementul greutăţii înseamnă optimizarea stilului de viaţă, dietă, mişcare şi „terapie bazată pe medicamente”, spune preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii, conf. dr. Gabriela Roman, citată de NewsIn. Specialiştii mai spun că somnul odihnitor, care presupune cel puţin o oră înainte de miezul nopţii, are un efect benefic împotriva obezităţii. Aproape 40% dintre români sînt obezi sau supraponderali, iar circa patru milioane dintre aceştia nu urmează nici un tratament, potrivit unui studiu dat publicităţii, la sfîrşitul anului 2007. Datele colectate prin Programului naţional de evaluare a sănătăţii populaţiei arată că 30% dintre români prezintă risc crescut să se îmbolnăvească de diabet zaharat, boală asociată cu obezitatea. Statisticile arată că 80 la sută dintre persoanele cu diabet au fost sau sînt obeze.
Peste un miliard de obezi în lume
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial se înregistrează un miliard de adulţi supraponderali, cel puţin 300 de milioane dintre aceştia fiind obezi clinic. Numărul de copii înregistraţi ca supraponderali sau obezi a depăşit 22 de milioane anul acesta de la 14 milioane în 2005, potrivit statisticilor Comisiei Europene. Cazurile de obezitate s-au triplat din perioada anilor 1980 în multe ţări din Uniunea Europeană, potrivit datelor OMS, în timp ce tratamentul bolilor legate de obezitate reprezintă pînă la 7% din costurile Uniunii Europene pentru îngrijirea sănătăţii.
http://www.ftr.ro/unul-din-doi-romani-este-obez-7990.php