Urban Viorel

MUNIT HAEC ET ALTERA VINCIT

ATENTIE !!! > Cosmetice periculoase pentru sănătate

  • October
  • 25

8:44 am Atentie !, Important, Info, Realitatea adevarata, Reflectati !, Utile

Actualitate - Tudor CHIRIAC

Reprezentanţii Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS) au intrat în alertă în urmă cu două săptămâni, când Ministerul Sănătăţii le-a trimis o listă cu nu mai puţin de 1.400 de compuşi chimici interzişi în fabricarea cosmeticelor.

După ce Comitetul ştiinţific pentru produse destinate consumatorilor al Uniunii Europene a recomandat Comisiei Europene un control riguros al substanţelor pentru colorarea părului, o serie de produse ale unor mărci de prestigiu au fost scoase deja de pe piaţă, specialiştii susţinând că urmează şi altele. Astfel, în urma controalelor începute în depozitele de produse cosmetice, dar şi în farmacii şi unităţile comerciale, au fost retrase de la comercializare produse ale unor firme, precum Gerocossen, Loncolor, Palette, Alix Avien, Bess sau Wella. “Trebuie să verificăm produsele cosmetice care conţin astfel de substanţe, catalogate ca fiind periculoase de către Comitetul ştiinţific pentru produse destinate consumatorilor al Uniunii Europene. S-a ajuns la concluzia că riscurile posibile sunt îngrijorătoare, iar din ţară s-au primit deja mai multe sesizări cu privire la reacţii la unii din aceşti compuşi”, a precizat Mihai Alexandru, medic inspector şef în cadrul ISS. Inspectorii sanitari spun, însă, că populaţia nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că multe din produsele retrase de pe piaţă nu conţin substanţele considerate nocive.

Pe lista Comitetului ştiinţific pentru produse destinate consumatorilor figurează şi unele din ingredientele folosite frecvent în industria cosmetică, precum 2 nitro-p-fenilendiamină, Acid Orange No. 3, Basic Blue No. 7, Basic Red No. 2, m-fenilendiamină sau HC Yellow No.5.

Potrivit specialiştilor, aceste substanţe pot provoca afecţiuni ale pielii şi chiar cancere.

http://www.monitorulbt.ro/Actualitate/2008-10-25/Cosmetice+periculoase+pentru+sanatate

 

Afisari: 230


Leave a comment!


e-mail (required, but will not be published)


Message

 






© 2007 Urban Viorel.