Florul, mai nociv decat plumbul
Fluorul este ultimul dintre nemetalele din tabelul periodic(Gaze nobile aparte).A fost descoperit in 1771 de catre chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar abia in anul 1886, chimistul francez Henry Moissan a reusit sa-l izoleze, dupa numerose incercari nereusite ale unor oameni de stiinta faimosi , precum Farraday sa Davy(multi alti cercetatori au murit otraviti cu fluor).
Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-galbui, foarte coroziv si nociv, cu miros puternic, neplacut. Dintre toate elementele chimice, el este cel mai reactiv formand multi compusi. Ca exemplu de toxicitate trebuie mentionat acidul fluorhidric, cu inalt grad de coroziune. datorita usurintei cu care ataca sticla, este utilizat in industria gravurii.
Nu va alarmati totusi, cel putin deocamdata;derivatul care se foloseste in pasta de dinti, in pastile,inclusiv in apa potabila, este floura de sodiu. Cu toate acestea exista o informatie pe care marea majoritate a populatiei nu o cunoaste si care suna infricosator, daca-i dam crezare doctorului John Yiamouyiannis : ,,Nu adaugam in mod deliberat arsenic si nici plumb in apa. dar adaugam fluor. De fapt, fluorul este mai toxic decat plumbul, iar arsenicul este doar putin mai otravitor ca fluorul.”
Daca veti citi paginile urmatoare, va veti da seama ca acest lucru nu este decat virful aisebergului dintr-o companie care foloseste fiinta umana pe post de cobai, iar multinationalele sunt principaliii beneficiari. Olanda, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit… sunt doar cateva tari in care apa fluorizata ajunge la niveluri mult mai ridicate decat cele recomandate , fiind estimate poporului de la de la 0,5ppm la 1ppm3.
Fluorizarea a inceput ,,oficial” prin anii ‘30, cand un grup de oameni de stiinta a descoperit ca , adaugand mici cantitati de fluor intr-un lichid, acest element devenea benefic in lupta contra cariilor. De atunci s-a dus o ferventa campanie in favoarea fluorului-considerat un ,,extraordinar” aliat impotriva bolilor dentare-, si s-a pus accent pe necesitatea includerii acestui element printre ingredientele pastelor de dinti si in compozitia celorlalte produse de acest fel. Cu toate ca s-a demonstrat ca fluorul favorizeaza intarirea smaltului dintilor, el poate produce si multe tulburari de sanatate, mult mai grave decat v-ati putea imagina.
Cati dintre noi stiu , de ex., ca acest element care se utilizeazai n fluorizarea apei sau a pastei de dinti provine din reziduurile rezultate din fabricarea aluminiumului? Cu siguranta foarte putin…Florura de sodiu este un reziduu obtinut din fabricarea aluminiului! Este folosit nu numai la produsele anterior mentionate , dar este si un ingredient intalnit, in mod obisnuit la fabricarea otravurilor, pentru sobolani si pentru gandaci, asta pentru a mentiona doar cateva dintre intrebuintarile sale.
Adevarul despre derivatii din fluor
PRIMELEI NTOXICARI cauzate de fluor dateaza din perioada Revolutiei Industriale. In anul 1850, fabricile de fier, cupru si aluminium au evacuat in aer mari cantitati de substante cu grad ridicat de toxicitate, omorand animale, plante si chiar fiinte umane.Poluarea s-a intesificat in anii ‘20, atunci cand dezvoltarea infloritoare a industriei a inceput sa fie o problema comuna a tarilor industrializate.
Marile fabrici metalurgice, in special cele americane, au cunoscut o adevarata explozie cantitativa si calitativa, fiind impulsioante,in buna masura , de avantul industriei militare, care promitea mari sume de bani in schimbul producerii armamentului sau dispozitivelor care foloseau materialele mentionate. A aparut insa o problema: milioanele de tone de floruri obtinute sub forma de reziduri .S-a hotarat ca ele sa fie deversate in rauri sau in mediul inconjurator, netinadu-se cont de faptul ca erau foarte nocive pentru sanatatea publica. Totusi contaminarea nu a putut fi ascunsa, astfel incat populatia a cerut daune marilor companii raspunzatoare obtinand chiar importante despagubiri din partea acestora.
Guvernele s-au vazut nevoite sa aloce sume mai mari pentru controlul poluarii generate de fabricarea metalelor, aluminiul fiind unul dintre cele mai toxice.
In scurt timp aceste substante toxice au inceput sa se foloseasca la o scara din ce in ce mai mare, la prepararea unor otravruri, cum ar fi cea de sobolan.
La inceputul anilor’30 lua amploare o campanie agresiva care oferea o solutie miraculoasa pentru problema deseurilor derivatilor din fluor. Aceasta se baza pe adaugarea fluorului, in cantitati controlabile in apa potabila, ajutand astfel la prevenirea cariilor dentare. Cateva persoane, printre care scriitorul si doctorul Joe Griffiths, afirma ca acest fapt nu a fost o descoperire medicala, ci o campanie orchestrata de fabricantii de aluminiu cu scopul de a dezinforma publicul si de a distrage atentia de la ceea ce era cu adevarat important:toxicitatea fluorului.

In aceea periada ,omul stiinta Gerald J.Cox (foto)a adus la cunostinta publicului largfaptul ca un derivat cu o valoare economica scazuta se transformase intr-un potential aliat impotriva cariilor, obtinandu-se numeroase rezultate, in special pentru sanatate bucala a copiilor. putini isi imaginau atunci ca domnul Cox era platit de Fundatia
ALCOA,(link Romania) unul dintre principalii fabricanti de aluminiu din lume si finantator al cercetarilor legate de apa fluorizata.
O intrebare-usor ironica-venea din partea conducatorilor Statelor Unite:Se varsa florura in toata apa potabila a tarii?Cum raspunsul era afirmativ, problemele fabricantilor de aluminiu luasera sfarsit. Chiar daca doza pentru un singur individ era infima, calculata la toata populatia, ea insemna producerea a sute de mii de tone pentru alimentarea lanivel national.
In anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a transformat dintr-o singura propunere intr-o realitate, multumita cercetarilor facute de Gerald J. Cox, care nu era nici doctor nici stomatolog…ci un om de stiinta angajat de principala companie de producere a aluminiumului, cea care primise deja cereri masive pentru otravirea cu fluor.
Au trecut mult ani pana cand a inceput sa apara primele rapoarte care puneau sub semnul intrebarii beneficiile acestei substante. Cauzele acestei intarzieri sunt usor de explicat:marile industrii, precum
ALCOA, sustinusera de-a lungul anilor o campanie in favoarea fluorului ascunzand informatii relevante despre aceasta substanta toxica.
Intre anii 1986 si 1987, a fost finalizat cel mai mare studiu realizat pana atunci despre efectele acestiu element, studiu initiat de Institutul American de Cercetari in Domeniul Dentar. La proiect au participat 39 000 de mii de subiecti cu varste cuprinse intre 5-17 ani , din diferite zone ale tarii. O treime dintre acestia traiau in zone unde apa fusese fluorizata; o a doua treime bause apa partial fluorizata;iar restul locuiau in zone unde nu fusese aplicata aceasta masura contestata. S-au analizat fisele intocmite de stomatologi, precum si starea ulterioara a sanatatii bucale si s-a ajuns la concluzia ca nu au existat diferente notabile intre zonele fluorizate si cele nefluorizate. Cu toate acestea, vestile proaste n-au intarziat sa apara.
In 1988, Laboratorul National Argonic confirma faptul ca fluorul putea transforma celulele normale in celule canceroase. Desi aceasta descoperire parea alarmanta, putine tari au luat masuri. Doctorul Hardy Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentara Preventiva din cadrul Universitatii din Toronto si presedinte al Ascociatiei Canadiene Pentru Cercetare Dentara, a facut niste declaratii uluitoare ziarului Tribune la finele anului 1999.
In acel interviu, Limeback isi schimba radical pozitia si explica:,,Copiii mai mici de trei ani nu trebuie sa foloseasca pasta de dinti cu fluor sau sa bea apa fluorizata, iar in Toronto bebelusilor nu trebuie sa li se mai dea apa de la robinet”.
Carui fapt se datoreaza aceasta schimbare de opinie atat de brusca ? Acelasi doctor declara intr-un interviu acordat anchetatorului David Icke:,, Au fost deversate floruri contaminate in depozitele noastre de apa aproape o jumatate de secol. Majoritatea aditivilor de floruri provin din curatarea caminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei ,asta inseamna ca am administrat populatiei floruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fara nici o vina au fost expuse la substante cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumularii de substante toxice din organism , repercursiunile asupra sanatatii individului pot fi catastrofale.”
Din nefericire, un studiu recent al Universitatii din Toronto a confirmat temerile doctorului Limeback. Acest studiu a ajuns la concluzia ca in cazul locuitorilor din zonele in care nivelul florului din apa este mai ridicat decat in alte parti , riscul de producere al fracturilor de sold a crescut considerabil. Mai mult decat atat, s-a descoperit ca fluorul modifica structura osoasa a fiintei umane. Prezenta unei cantitati prea mari in componenta scheletului uman e periculoasa, deoarece oasele devin mult mai fragile.

Dar nu acesta este primul simptom al unui nivel prea mare de fluorin organism, ci fluoroza dentara, o boala care face dintii sa devina fragili si decolorati si care este azi in Canadacea mai tratata boala in clinicile dentare.Dupa cum vedem fluorul a devenit o problema prioritara.
La data de 22 martie1990, revista New Egland Jurnal of Medicine a publicat un studiu priviind crestera numarului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoza, fenomen legat de consumul de fluor.
In acelasi an,si pe parcursul urmatorilor doi, revista de specialitate a Asociatiei Medicale Americane a publicat trei articole, care vorbeau despre legatura dintre fracturile de sold si fluorul adaugat in apa. Laputin timpdupa aceea, un studiu desfasurat de Procter&Gamble a demonstrat ca, adaugand doar o jumatate din cantitatea recomandata, creste semnificativ riscul de aparitie a defectelor genetice. In 1993,Institutul de Stiinta, Sanatate si Mediu Inconjurator al Statelor Unite a ajuns la acceasi concluzie. Ca si cum acest lucru n-ar fi fost suficient, in 1992, o cercetare intreprinsa de Universitatea din Arizona a demonstrat cum cresterea numarului de carii este direct proportionala cu cantitatea de fluor din apa potabila.
Conform estimarilor stiintifice, cantitatea de fluor in apa nu trebuie sa depaseasca 1 ppm. Cu toate acestea, in multe zone din SUA si in alte tari, nivelul depaseste 2 sau 3 ppm, fiind, in opinia doctorului James Patrick,om de stiinta din cadrul Institutului National de Sanatate, total inadecvat in sopuri terapeutice. De fapt, exista tari care considera chiar si 1 ppm o cantitate foarte mare. Este interesant de observat ca, in Japonia, de exemplu, se utilizeaza ca indice superior a 8-a parte din cantitatea recomandata de guvernul nord-american.
S-a dovedit ca fluorul nu mai actioneaza dupa varsta de 20 de ani,contrar afirmatiilor care sustin ca are efect toata viata. S-a demonstrat, de asemenea, ca poate produce grave afectiuni ale oaselor si ale dintilor. Totusi de ce continuam sa-l folosim? Cu siguranta, sunt multi bani la mijloc. Costurile de diminuare a acestei probleme aparute in timpul Revolutiei Industriale vor fi prea mari pentru ca guvernele si industriile sa si le poata permite; de vreme ce exista solutii mai putin costisitoare, de ce sa nu fie utilizate in continuare?! Sunt destui cei care afirma ca folosirea fluorului in apa nu aduce doar asa-zise beneficii pentru sanatatea bucala, ci are si nenumarate efecte nocive, multe necunoscute inca. pentru a intelege mai bine lucrurile, trebuie sa ne intoarcem in trecut,la cele mai nefericite episoade ale celui de-al doilea razboi mondial.
http://www.prisonplanet.com/scotlands-water-to-be-fluorinated-by-westminster-dictat.html
Posted by admin, on August 27th, 2009, at 5:50 pm. #.